Guvernul a decis ca Sala Sporturilor din Târgovişte să fie dată în grija Consiliului Judeţean Dâmboviţa.
Deseori, sportivii care se antrenează aici s-au plâns de condiţiile vitrege pe care le îndură în timpul antrenamentelor – lipseşte apa caldă, dar şi căldura.
Situaţia s-ar putea schimba radical odată cu preluarea sălii de către CJ Dâmboviţa, instituţie decisă să facă investiţii de amploare.
“𝐒𝐚𝐥𝐚 𝐒𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐚̂𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢𝐬̦𝐭𝐞 𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐚! Decizia a fost luată în ședința Guvernului României. Ca urmare a acestei hotărâri, de anul viitor, vom demara demersurile necesare pentru ca cea mai importantă sală în care se desfășoară competiții sportive să intre într-un 𝐚𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐫𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞. Consider că sportul dâmbovițean, sportivii, dar și suporterii echipelor noastre merită nu doar o sală de sport, ci o adevărată arenă în care să se desfășoare meciurile de nivel național, european și, de ce nu, de nivel mondial. Ne dorim ca proiectul viitoarei Săli a Sporturilor să arate, cel puțin, la fel de bine ca cele implementate până acum de Compania Națională de Investiții!”, a anunţat Cornel Ştefan, preşedinte al CJ Dâmboviţa.
Sala Sporturilor din Târgoviște a fost construită în anul 1979 și, până în prezent, a fost gazda a mii de evenimente sportive, culturale și de divertisment.