mar. dec. 10th, 2024

Municipiul Moreni cinsteşte cum se cuvine cei 100 de ani de activitate ai Clubului Flacăra Moreni!

Primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, a organizat, ieri, o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat, alături de oficialităţile locale şi judeţene, momentele principale ale acestui eveniment important.

“Am organizat competiţii între şcoli, am organizat competiţii între cartiere, întâlnire cu fostele glorii şi jucătorii de la Flacăra, două meciuri de fotbal demonstrative.

Sâmbătă, avem un program cu lasere şi flăcări, un spectacol artistic, cu un superb foc de artificii.

Oraşul este împodobit de sărbătoare, suntem fericiţi că suntem contemporani cu cei care au reuşit să ducă mai departe activitatea fotbalistică de la Moreni.

La mulţi ani, Moreni, la mulţi ani, tuturor morenarilor!”, a transmis primarul Constantin Dinu.

“Flacăra Moreni nu se va stinge niciodată! Este un angajament făcut suporterilor acestei echipe care anul acesta a împlinit 100 de ani, dar și jucătorilor care, sub culorile clubului, au scris istorie.

Voi susține fotbalul din Moreni, precum și celelalte sporturi practicate în acest municipiu, dar și în toate localitățile din jurul acestuia.

Anul acesta, Consiliul Județean Dâmbvița a alocat 147.000 de lei clubului de fotbal, dar a și finanțat construcția a 24 de baze sportive în județ, multe dintre acestea fiind în zona periurbană a municipiului Moreni.

Sprijinim sportul și vom face totul pentru ca tinerii să poată performa în cele mai bune condiții! La Mulți Ani, Flacăra Moreni!

La Multi Ani tuturor jucătorilor și suporterilor unuia dintre cel mai iubite cluburi din județ și România”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Cornel Ştefan, prezent la conferinţa de presă de la Moreni.

Mai multe personalităţi din lumea fotbalului au transmis mesaje celor de la Flacăra Moreni, printre ei şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.