TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

CJD TURISM

„Județul Dâmbovița are toate atuurile pentru a deveni o destinație turistică în care poți petrece cel puțin 3-4 zile dintr-un concediu”

„Prima zi a Târgului Național de Turism al României, ediția de toamnă!

Ca în fiecare an, suntem prezenți la unul dintre cele mai importante evenimente din domeniu cu un stand de promovare a obiectivelor turistice dâmbovițene.

Județul #Dâmbovița are toate atuurile pentru a deveni o destinație turistică în care poți petrece cel puțin 3-4 zile dintr-un concediu.

De la Potlogi până pe Platoul Peștera-Padina sunt zeci de obiective care merită toată atenția vizitatorilor noștri. De asemenea, municipiul Târgoviște, cu siguranță, va încânta turiștii care vor ajunge în Vechea Cetatea de Scaun a Țării Românești.

Și anul acesta, Consiliul Județean Dâmbovița și Primăria Târgoviște au încheiat un parteneriat de promovare a județului și municipiului, dezvoltarea turismului fiind, și în acest caz, o muncă de #echipă!”, a precizat Cornel Ştefan, preşedinte al CJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.