20 aprilie 2024

“Persoana cu handicap – membru activ al comunităţii”! AICI AI DETALIILE

Sala Mare de şedinţe a Consiliului Judeţean Dâmboviţa a găzduit seminarul “Persoana cu handicap – membru activ al comunităţii”, organizat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC), cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități. Printre invitaţi s-au numărat oficialităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai instituţiilor cu specific de asistenţă socială din judeţ, ai Arhiepiscopiei Târgoviştei şi ai ONG-urilor ce dezvoltă programe specifice. Prezent la eveniment, preşedintele CJD, Florin Popescu, a mulţumit celor care lucrează alături de persoanele cu handicap pentru tot ceea ce fac şi i-a asigurat pe cei prezenţi de întreaga sa disponibilitate în derularea viitoarelor activităţi. Totodată, preşedintele autorităţii judeţene a subliniat faptul că persoanele cu dizabilităţi sunt şi trebuie să devină şi mai mult pe viitor membri activi ai comunităţii, cu sprijinul unor persoane care dau dovadă de calităţi umane deosebite. Nu a trecut neobservată şi neremarcată nici expoziţia din holul mare al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu apreciind talentul tinerilor cu dizabilităţi care au creat cu multă sensibilitate obiectele ce încântă privirea trecătorilor. Referitor la mica expoziţie din incinta CJD, Cristiana Bucur, director executiv al DGASPC, a precizat că, în câteva zile, va fi transferată într-o căsuţă amplasată pe Platoul din Piaţa Tricolorului pentru ca oricine care apreciază obiectele create să le poată achiziţiona. Seminarul a continuat cu prezentările făcute de: Mara Andreica – director executiv al DGASPC, Lavinia Zamşa – şef serviciu îngrijire tip familial pentru adulţi, Izabela Savu – şef Centrului „Anca” din cadrul CSC „Sfântul Andrei” din Gura Ocniţei, Calin Gabriela – şef Centrului de zi din cadrul CSC „Floarea Speranţei” Pucioasa şi Delia Stănescu – Director al Direcţiei de Asistenţă Socială Târgovişte. Evenimentul a fost întregit de o sesiune de discuţii pe marginea problemelor cu care se confruntă persoanele cu handicap precum şi a celor legate de promovarea unei imagini pozitive a acestora şi valorificarea într-o cât mai mare măsură a potenţialului pe care persoanele cu dizabilităţi îl reprezintă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial