mar. dec. 24th, 2024

“Donează sânge! Salvează o viață!” alături de jandarmii dâmbovițeni

Jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri s-au alăturat campaniei umanitare de donare de sânge inițiată, la nivel național, de Patriarhia Română și s-au prezentat în număr mare la sediul unității noastre pentru a dona sânge.

Prin aceste iniţiative care au devenit o tradiție la nivel instituțional, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile dâmboviţenilor şi fidelizarea celor care au mai donat, lansând un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture prin voluntariat în acţiuni umanitare, în vederea acordării unui real ajutor oamenilor aflați în suferință, precum și pentru completarea stocului sanguin local.

Acțiunea de donare de sânge va continua și astăzi, 11 noiembrie a.c., la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița, cu sprijinul de specialitate al personalului medical de la Centrul de Transfuzie Sanguină.