Constat cu tristeţe că cel mai slab primar al târgoviştenilor din ultimii 45 de ani a fleşcăit de tot Crizantema de Aur din acest an. A fleşcăit-o el în mai toate cele şi văd că într-o şi mai mare fleşcăială este Judecătoria Târgovişte, care trage de vreo 2 ani de-un dosar penal clar ca lumina zilei. Şi uite-aşa, de data asta, pun şi-n cârca Judecătoriei Târgovişte faptul că stăm pe cap cu primarul penal, arogant, nervos şi gafeur, care crede că şi-a dat doctoratul în ştiinţele romanţei şi-n nevoile baschetbalistelor.
Şi fiindcă tot suntem cu un pamflet la rampă, am să-i trimit penalului leşinat după bugetele festivalului de romanţe un buchet de crizanteme fleşcăite de la cele patru ediţii precedente. Că tot se foloseşte el de multe vechituri scoase pe post de „noutăţile ediţiei jubiliare”. Toate informaţiile pe care le am până acum sunt că va fi halimai mare la romanţa electorală.
Ce-i drept, informaţiile pe care le-am primit sunt puţine la număr, că doar n-oi merita eu, preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Judeţean Dâmboviţa, să ştiu ce face el cu banii publici pe care se laudă că i-a primit de la instituţia pe care o reprezint în acest domeniu! Am să-i cer preşedintelui Adrian Ţuţuianu să-l aducă pe primarul penal Boriga în şedinţa publică a CJ Dâmboviţa, ca să dea socoteală leu cu leu pentru această nouă bătaie de joc la adresa festivalului de romanţe, fostă emblemă culturală a României.
Aud că şi anul acesta tot PDL-iştii din PSD, dirijaţi de Moş Ivan cel mameloman, s-au erijat în creatori de spectacol. Îi cer public veşnicului penal Boriga să dea jos urgent de pe singurul afiş (atârnat pe zidurile Casei de Cultură a Sindicatelor!) numele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, care apar în planul doi pe post de aşa-zişi „organizatori” ai festivalului.
Declar public, încă o dată, că eu, Teodor Vasiliu, preşedintele Comisiei de Cultură a CJ Dâmboviţa, habar nu am în ce constă participarea Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi a Centrului Judeţean de Cultură (instituţie a CJD) la „organizarea” ediţiei din acest an a „Crizantemei de Aur”. Pur şi simplu m-am săturat de mascarada asta de „Crizantemă” făcută în numele „culturii dâmboviţene” pe care penalul Boriga şi ai săi PDL -işti ignoranţi au jumulit-o timp de 4 ani.
Doamne, ce a fost şi ce a ajuns „Crizantema de Aur”! Cred că se întorc în mormânt iniţiatorii, compozitorii şi interpreţii de romanţe care au dus faima Târgoviştei timp de 40 de ani, pentru ca în ultimii 4 ani acest festival să ajungă pur şi simplu scena folk-ului, a rock-ului şi, mai nou, a jazz-ului. Le cer prietenilor mei, chemaţi în juriu pentru „impresie artistică” (Florin Georgescu şi Voicu Enăchescu), să dea dovadă de onoare şi să refuze complicitatea la distrugerea „Crizantemei de Aur”. Gata cu batjocorirea „Crizantemei de Aur”!
P.S. Rog Curtea de Conturi, pe care o ştiu exagerat de îngăduitoare cu afacerile din banii publici, să verifice de urgenţă legalitatea finanţării acestei ediţii, precum şi a execuţiei bugetului alocat. Îi sfătuiesc pe iubitorii de romanţe să stea acasă (nici nu ştiu cât câştigă!), fiindcă de-om fi sănătoşi, „Crizantema de Aur” va reveni în anul următor la Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi va fi onorată cum se cuvine, vă asigur!
Scris de Teodor Vasiliu, în editorialul său din Jurnal de Dâmboviţa