lun. dec. 23rd, 2024

Rezultate acţiuni desfăşurate de poliţiştii dâmboviţeni În perioada 12 – 16 mai 2010, poliţiştii dâmboviţeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, comisari ai Gărzii Financiare, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, specialişti silvici din cadrul I.T.R.S.V. Prahova şi personal silvic din cadrul Direcţiei Silvice Dâmboviţa, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linie de silvicultură şi piscicultură pe raza judeţului Dâmboviţa. Cu această ocazie, au fost legitimate 181 de persoane, 108 autovehicule au fost controlate, iar 30 de societăţi comerciale şi 20 de producători particulari au fost verificaţi. În total, au fost aplicate 37 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 17.970 de lei, din care la: – Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite = 12; – Legea 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice = 3; – Legea 317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura = 5; – Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice = 1; – OUG 196 / 2005 privind Fondul pentru mediu = 1; – OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice = 9; – HG 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor = 5; – HG 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund = 1. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării cantitatea de 6,9 mc de lemn de foc, o plasă tip halău şi 4 kg de carne pentru mici. Exemplu: În data de 12 mai 2010, pe D.N. 7, pe raza comunei Crângurile, a fost depistat G. Vasile, din comuna Ludeşti, în timp ce transporta cu un autocamion cantitatea de 6,2 mc de lemn de foc de diverse tari, fără documente de provenienţă. Faţă de G. Vasile a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 31/2000, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat Ocolului Silvic Găeşti. Poliţiştii dâmboviţeni vor continua şi în perioada următoare desfăşurarea acestui gen de acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea delictelor de natură silvică şi piscicolă şi pentru descurajarea elementului infracţional. Biroul de Presă