mar. dec. 24th, 2024

Pornind de la dorinţa de completare şi îmbunătăţire a metodelor de didactică a istoriei şi arheologiei dar şi de promovare, conservare şi valorificare durabilă a patrimoniului cultural, educarea copiilor în acest spirit, reprezintă o prioritate a şcolii de azi.

Astfel, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” din Târgovişte în parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte, Facultatea de Ştiinţe Umaniste a înfiinţat “Centrul de Arheologie Experimentală”, în cadrul căruia se vor desfăşura diverse activităţi de cercetare sub forma de experimente arheologice ce îşi propun să reproducă anumite gesturi din trecut prin realizarea de obiecte folosind numai mijloace specifice perioadei respective. Se urmăreşte prin aceasta dobândirea de cunoştinţe noi ce pot contribui la crearea unei imagini cât mai relevante asupra modului în care trăiau oamenii în trecut.

Un alt obiectiv esenţial al demersului nostru este ca în cadrul Centrului de Arheologie Experimentală să se desfăşoare programe educative. Astfel, se vor organiza ateliere interactive în care copiii vor desfășura activități specifice modului de viață din trecut, în special din perioada preistorică: pot modela figurine sau obiecte din argilă, vor manipula și învăța să utilizeze unelte din piatră înmănușate, vor încerca să prelucreze unelte din os prin șlefuire cu o gresie, vor încerca să coasă blănuri, vor râșni grâu, și multe altele în funcție de tema propusă. Aceste activități se vor a fi o completare la informațiile primite dar și o modalitate de a-și dezvolta imaginația și diverse abilități.

O altă dimensiune importantă a activităţilor educative desfăşuate în cadrul proiectului presupune intrarea în contact direct a participanților cu diverse tipuri de materiale: blănuri de la diverse animale, țesături din cânepă sau in, material litic din care erau confecționate uneltele, semințe de cereale, etc. Se dorește îmbogățirea universului senzorial, tactil și olfactiv al copilului crescut în mediul urban și o mai bună înțelegere a lumii naturale din partea acestuia.

În această săptămână, tema workshop-ului este: “Femeia în preistorie”, iar beneficiarii acestui proiect sunt elevii Liceului “Voievodul Mircea” din Târgovişte, care timp de două săptămâni, vor încerca prin metoda experimentului, confecţionarea unei colecţii de replici de vase ceramice preistorice, având la dispoziţie argilă cu care vor modela diverse vase sau statuete.

Acest parteneriat are ca scop organizarea şi sprijinirea activităţilor ştiinţifice, culturale şi educaţionale în arheologie, istorie şi în alte discipline conexe, contribuind la dezvoltarea socio-profesională a elevilor şi studenţilor din cadrul facultăţilor de profil, dar şi sprijinirea elevilor pentru a dobândi competenţele şi abilităţile necesare dezvoltării personale pentru integrare profesională. La activităţile Centrului de Arheologie Experimentală pot paticipa toate categoriile de public, pe baza unei programări la numărul de telefon: 0723.686.278 – Florin Dumitru Locul de desfăşurare: Ansamblul Monumental “Curtea Domnească”, str. Calea Domnească, nr. 181

Biroul Relaţii Publice al CNMCD