TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Finta: A furat canistra cu motorină, iar apoi s-a gândit că n-ar fi rău să fure maşina cu totul!

Bănuit de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, reținut de polițiști

La data de 19 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un bărbat de 29 de ani.

Acesta este bănuit că, la data de 18 septembrie a.c., ar fi pătruns în curtea unei locuințe, din localitatea Finta, de unde ar fi sustras o canistră cu combustibil.

Totodată, bărbatul ar fi sustras un autoturism, staționat în fața locuinței, și, ulterior, l-ar fi condus pe raza localității Bechinești, deși nu poseda permis de conducere.

Autoturismul ar fi fost abandonat de bărbat în fața unui magazin din localitate.

Pe parcursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.