lun. dec. 23rd, 2024

Acţiune a poliţiştilor din Târgovişte

În noaptea de 13 / 14 noiembrie 2009, în intervalul orar 22:00 – 01:00, cadrele Poliţiei Municipiului Târgovişte, sprijiniţi de o grupă de jandarmi, au acţionat în sistem integrat pe raza de competenţă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional. Cu această ocazie, au fost efectuate 12 patrulări în zone cu potenţial de risc criminogen, în total fiind legitimate 192 de persoane, iar 167 de autovehicule fiind controlate. Au fost aplicate 34 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 3.500 de lei, din care28 pentru nerespectarea prevederilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice, iar restul pentru nerespectarea ordinii şi liniştii publice. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere, iar 5 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Exemplu: A fost depistat B. Marius, de 24 de ani, din Târgovişte, pasager într-un autoturism, care avea asupra sa un pistol cu aer comprimat despre care a declarat că l-a procurat din Spania în urmă cu câteva zile şi pentru care nu deţinea autorizaţie. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 136 ind. 1 din Legea 295/2004 şi, respectiv, contrabandă.

Biroul de Presă