TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Senatorul Dragoş Popescu, veste bună şi victorie pentru mediu!

„A fost promulgată legea care interzice achizitia de la persoane fizice a metalelor care prezinta urme de arderi! O veste buna si o victorie pentru mediu!

✅ interzicerea ahiziţionării metalelor feroase şi neferoase obținute prin procese termice și chimice de la persoane fizice va diminua fenomenul arderilor deșeurilor.

🆘📛 din 2019 până în prezent au fost arse peste 870 de tone deșeuri în orașe și localități ilfovene, o mare parte dintre acestea reprezentând materiale compozite folosite pentru obținerea metalelor.

✅ Efectul pe care această lege îl produce este că blochează posibilitatea persoanelor fizice de a vinde către operatorii economici, de tipul centrelor REMAT, metale obținute prin ardere sau tratare chimică. Fără o piață pentru comercializarea acestor metale, arderea deșeurilor în acest scop va deveni neprofitabilă.

✅ Dar pe lângă asta și, cred eu, la ce trebuie neapărat să ne uităm în continuare, este modul în care:📌Putem să destructurăm rețelele de infracționalitate care recurg la aceste practici. și📌Politici sociale necesare pentru scoaterea comunităților sărace din situatia actuala și, implicit din aceste rețele. Trebuie spus că aceste comunități sunt de două ori nedreptățite, ele trăiesc în sărăcie și devin instrumentele infractorilor și în același timp suferă cel mai tare de pe urma acestor activități de ardere a deșeurilor, căci acei copii și cetățeni sunt cei mai expuși nivelurilor mari de poluare”, a precizat Dragoş Popescu, senator USR de Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.