Infracțiuni la regimul rutier, reținute în sarcina unor bărbați
Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat, în localitatea Speriețeni, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism, deși avea anulat dreptul de a șofa.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au întocmit două dosare penale și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Astfel, un bărbat de 35 de ani, din Cornățelu, a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Băleni, aflându-se sub inluența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, conducătorul auto a prezentat o alcoolemie cu o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt bărbat de 69 de ani, din Braniștea, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 701, în orașul Titu.
Fiind testat cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.