vin. dec. 27th, 2024

COMUNICAT DE PRESA
Stadiul autorecenzării și autorecenzării asistate pentru
Recensământul Populației și Locuințelor în județul
Dâmbovița

În primele 10 zile ale perioadei de autorecenzare si autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 (14 – 23 martie 2022) au fost completate 27384 chestionare la nivelul județului Dâmbovița. Dintre acestea, 9041 au fost completate în mediul urban (33,0%) și 18343 pentru mediul rural (67,0%).
Județul Dâmbovița se situează pe locul 13 , după numărul formularelor completate, în ierarhia județelor.
Cel mai mare număr de chestionare completate la nivelul județului Dâmbovița, s-au înregistrat în municipiul Târgoviște, mai exact 4748, urmat de orașul Pucioasa cu 1543 chestionare.
La nivelul celeorlalte municipii si orașe s-au completat în total 2750 chestionare .
În mediul rural, se remarcă localitatea Razvad cu 776 chestionare completate, urmată de Comișani cu 626, Voinești 585, Glodeni 557, Hulubești 546, Poiana 543, etc.
În 17 de localități nu s-a depășit numărul de 100 de chestionare completate.
Situația face referire la numărul de chestionare completate, nu la numărul de persoane recenzate.
Dorim să reamintim cetățenilor că perioada de autorecenzare si autorecenzare asistata continuă până în data de 15 mai 2022 și îi îndemnăm să utilizeze în continuare, în număr cât mai mare , această metodă de colectare date.
Situația zilnică a autorecenzării pe județe se poate descărca de pe site-ul recensământului la adresa https://www.recensamantromania.ro/situație-autorecenzare/.
Lista locațiilor, precum și programul de funcționare a centrelor de Autorecenzare Asistată din localitățile județului Dâmbovița este disponibilă de site-ul Direcției Județene de Statistică la adresa: https://www.recensamantromania.ro/puncte-de-autorecenzare-asistată/.
Pentru informații detaliate privind desfășurarea RPL2021 vă rugăm să consultați https://www.recensamantromania.ro/ (site pe care se găsește PLATFORMA DE AUTORECENZARE).