TRIST – Ziarul Cronica Găeştiului nu a mai fost tipărit de două luni.
Redactorul şef al publicaţiei, Mariana Ionescu, susţine că la mijloc este vorba despre cenzura la care ziarul este supus de conducerea primăriei, “pentru a ascunde fapte penale și nereguli”.
“La acest număr, perisat deja din punct de vedere al informațiilor, din cauză că se trage nejustificat de timp, îl deranjează pe Iacobuță un material cu consiliera PPDD Florentina Chiriță, aliata sa, pe numele căreia a fost formulată o plângere penală de furt de autoturisme!”, scrie M.Ionescu, pe cronica-gaestiului.ro
“Fac un apel la toți găeștenii care își doresc în continuare să apară ”Cronica Găeștiului”, în forma în care i-a obișnuit, să vină la Casa de Cultură pentru a semna în tabelul de susținere pentru publicația lor. Să-i arătăm lui Dan Iacobuță că vă doriți informații adevărate, documentate, dezvăluiri inclusiv despre el și acoliții lui, că vă doriți – într-adevăr – libertate!”, spune Mariana Ionescu.
Materialul integral, aici – http://cronica-gaestiului.ro/archives/22847
Pe de altă parte, primarul Dan Iacobuţă ne-a declarat că nu a cenzurat în niciun fel apariţia ziarului, dar că a cerut ca acesta să nu fie politizat şi nici să nu facă atacuri la persoană.
“Este ziarul găeştenilor. Nu este nici al Marianei Ionescu şi nici al lui Dan Iacobuţă.
Ziarul trebuie să informeze corect despre activitatea consilierilor, a primăriei, în interesul cetăţenilor.
Nu i-am cerut redactorului şef să nu scrie ce probleme sesizează în oraş, mai ales că asta ne-ar ajuta să îndreptăm lucrurile.
Cu privire la acuzaţiile ce mi se aduc pot demonstra oricând că nu sunt adevărate”, spune edilul şef.