Joi, 24 februarie 2022, ora 12.00, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița vă invită să celebrăm Dragobetele, sărbătoarea iubirii la români, alături de partenerii noștri de la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, Centrul de Arte „Carmina Burana” și „Elegante Dance Academy”, într-un ambient special conceput de ARHaic Design și Miss Hat, pălării și accesorii chic.
Sub genericul „Rațiune și Simțire”, reunim:
– „Ce încredințăm vântului” – repere despre ce au în comun rațiunea și sentimentul de iubire
– „Glasul Iubirii”, un dialog literar susținut de elevii Colegiului Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște
– „Amor Omnia”, ediția a 2-a, un mix de genuri muzicale realizat de Centrul de Arte „Carmina Burana”.
– „Limbajul ascuns al sufletului”, un mesaj transmis prin dans de Elegante Dance Academy din Târgoviște, cu participarea perechii George & Elena și Xscape Girls.
– „Fotografia mai presus de cuvinte”, într-o expoziție de fotografie realizată de Mircea Tică, în care pasiunea exprimă formă și fond.