sâm. dec. 21st, 2024

Este anchetă la un liceu din Târgovişte, după ce agenţii de pază au găsit asupra a doi elevi un pistol cu bile şi un briceag.

Liceenii, de 17 respectiv 19 ani, au susţinut că nu voiau să facă rău nimănui, ci doar să se laude cu obiectele periculoase în faţa colegilor.

Isprava lor nu a rămas nepedepsită, acum sunt cercetaţi de poliţişti şi riscă şi să repete anul şcolar.

Cei doi elevi locuiesc într-un sat de lângă Târgovişte şi sunt în ultimul an la şcoala profesională din cadrul Liceului Tehnologic Constantin Brâncoveanu.

Până acum, spun profesorii lor, nu au avut un comportament agresiv şi nu ştiau că poartă asupra lor arme albe. Un coleg s-a speriat după ce a văzut pistolul asupra celui de 19 ani şi a anunţat imediat agenţii de pază ai liceului.

Darius Jianu, agent de pază: „Am fost sesizaţi de către un elev că un coleg de-al lor are asupra sa un pistol. Nu a ştiut ce să specifice. În primă fază, ne-am gândit la ce e mai rău. Ulterior s-a dovedit a fi un pistol cu bile, de tip airsoft.”

Marian Mocanu, agent de pază: „A zis că şi colegul lui are asupra sa un cuţit. Ne-am dus în clasă, l-am găsit şi pe colegul acestuia, nu a opus rezistenţă. L-am adus la poartă, a recunoscut că are un cuţit tip briceag şi l-a pus pe masă.”

Conducerea liceului a demarat imediat o anchetă internă pentru a afla cum a fost posibil ca cei doi elevi din clasa a XI-a să intre la ore cu armele albe.

Profesor Anda Alecu – directorul Liceu Tehnologic Constantin Brâncoveanu Târgovişte:
„Îi conştientizăm de gravitatea acestui fapt, vor intra într-un program de consiliere cu consilierul şcolii. Scăderea notei la purtare, care poate duce la repetenţie. Ei sunt în ultimul an acum, şi este posibil să îl repede din această cauză.”

Agenţii de pază au chemat în sprijin jandarmii şi poliţiştii. Anchetatorii vor să afle de unde şi-au procurat cei doi elevi armele şi ce aveau de gând.

Ciprian Vătășelu – purtător de Cuvânt Jandarmeria Dâmboviţa: „Jandarmii au depistat asupra celor doi tineri un briceag şi un pistol de tip airsoft. Tinerilor li s-au întocmit acte de sesizare.”

Poliţiştii au confiscat briceagul şi pistolul și i-au dus la audieri pe adolescenţi. Au luat declaraţii colegilor, dar şi profesorilor, şi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal

Sursa: StirilePROTV