Imagini greu de privit au fost înregistrate în comuna Ciocănești.
Pe internet au apărut două filmări în care, indivizi fără suflet, intitulați crescători de animale, se filmează când supun unor chinuri greu de conceput, caii ai căror proprietari sunt.
Undeva la marginea localității, mai mulți indivizi s-au adunat pentru a se distra pe seama unui biet animal, pus să tragă niște traverse de cale ferată pe care le-au legat în spatele căruței.
Pe filmare se aude cum stăpânul cere sa fie filmat astfel încât să fie pusă în valoare și sarcina legată de căruța în care acesta se află, folosind biciul în repetate rânduri pentru a obliga bietul cal să tragă alți câțiva metri întreaga sarcină ce îi depășește puterile.
Menționăm că legea 205 din 2004 sancționează cu închisoare de la 3 luni la un an, sau cu amendă, rănirea sau schingiuirea animalelor.