lun. dec. 23rd, 2024

Un accident deosebit de grav s-a produs în această dimineață în localitatea Gemenea din județul Dâmbovița, pe DN 72A.

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a murit, după ce mașina pe care o conducea – o autoutilitară – a fost izbită din plin de un alt autovehicul, condus de un tânăr de 22 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că tânărul șofer se afla sub influența băuturilor alcoolice – aparatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acum, şoferul de 22 de ani este cercetat penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru ucidere din culpă.

La faţa locului au ajuns deîndată echipajele de la descarcerare şi ambulanţă. În mașina tânărului se mai aflau doi pasageri. Ambii au fost răniți ușor.

Rudele şoferului decedat sunt în stare de şoc. Omul abia îşi lăsase dimineaţă soţia la serviciu şi plecase mai departe, cu alte treburi.

Nenorocirea s-a produs într-o curbă, unde șoferul de 22 de ani nu a adaptat viteza și l-a lovit din plin pe bărbatul de 56 de ani, care a murit la scurt timp după impact.

Victima a avut, printre altele, funcția de director al stațiunii de cercetări pomicole de la Voinești, fiind o persoană foarte apreciată în localitate.

Dănuț Gabriel Sandu, primarul comunei Voineşti: ”Durere mare! Din păcate, inginer de profesie, fost consilier local, fost director într-o perioadă al Staţiunii de cercetări pomicole Voineşti a murit nevinovat.”

sursa – ProTV