TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV Politic

Deputatul Daniel Blaga, despre “Ploconul” de la “naşii” PSD-PNL pentru primarii fideli din judeţ. „Restul, luaţi de vă uitaţi!”

“Plocon” de la “naşii” PSD-PNL pentru primarii fideli din judeţ. Restul, luaţi de vă uitaţi!

Cumetria dintre PSD şi PNL dă roade consistente pentru primarii social-democraţi şi cei liberali din judeţ.

“Naşii” de la Bucureşti au decis să împartă aleşilor fideli o ultimă pomană pe acest an, din Fondul de rezervă.

Vorba aia, <cine e cu noi primeşte, cine, nu, luaţi de vă uitaţi!>.

Zis şi făcut! 85 de primării, alese pe sprânceană, unde musai se află în frunte un ales PSD sau PNL, vor avea în conturi banii mult râvniţi.

Pe de altă parte, Primăria Brănești condusă de un primar USR, cea din Voineşti, cu primar independent, Primăria Vârfuri şi Primăria Şelaru, cu edili din partea Pro România, ce sa vezi? Au fost “omise” de pe lista “cu dedicaţie”a Guvernului PSD-PNL.

Zvonurile circulau de ceva timp, dar am zis să nu le dăm crezare.

Numai că acum a apărut negru pe alb anexa cu sumele cu pricina, publicată de Ministerul Dezvoltării.

Şi când te gândeşti la cum ţipau ca din gură de şarpe, în urmă cu ceva luni, social-democraţii dâmboviţeni cât sunt ei de vitregiţi pentru că nu primesc bani de la stat şi că aşa ceva nu este posibil

Of, of, măi, măi…„, a concluzionat deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.