Accident şocant în Dâmboviţa, unde o maşină condusă de un şofer începător s-a zdrobit de un TIR. Băiatul de la volan care avea doar 18 ani a murit pe loc. La fel şi o adolescentă de 14.
Ceilalţi doi pasageri, ambii minori, au ajuns cu răni la spital.
Andreea avea doar 14 ani. A plecat cu prietenii în oraş, fără să le spună părinţilor. Voiau să-şi petreacă timpul împreună, iar cel mai mare dintre ei, şoferul, s-a oferit să-i ducă el cu maşina în Târgovişte. Avea permis doar de 3 luni şi era pasionat de maşinile puternice.
Aproape de miezul nopţii, când au ajuns în localitatea Dumbrava, la 30 de km de casă, şoferul a pierdut controlul maşinii într-o curbă. Vehiculul a intrat pe contrasens unde s-a izbit frontal de un TIR şi a fost proiectat într-un gard cu stâlpi de beton.
Martorii au sunat la 112 şi au cerut ajutor.
Dr Corina Corneanu, medic SAJ Dâmboviţa: „Șoferul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Pasagera din spate era în stop cardiorespirator, a fost resuscitata mai bine de 45 de minute, dar fără rezultat.”
Marius Buga, Pro TV: „Salvatorii sosiţi la faţa locului au preluat alte două victime pe care le-au transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Târgovişte, unde le acorda îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact cum s-a produs această dublă nenorocire.”
Audiat de agenţii de la rutieră, şoferul TIR-ului susţine că vina pentru producerea accidentului ar fi a tânărului de 18 ani. Anchetatorii vor cere însă o expertiza pentru a afla cu ce viteza rulau atât maşina, cât şi TIR-ul.
sursa – Ştirile ProTV