TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Politic

Deputatul Daniel Blaga: „Noul USL, un eşec care va fi sancţionat la vot”

„„Va curge multă cerneală” în aceste zile, pe tema oficializării noului USL și a reînnodării prieteniei dintre PNL și PSD.

Dincolo de falsele promisiuni din ultimele luni, cum că acest lucru n-are cum să se întâmple, rămâne o simplă realitate: aceea că pentru unii, din păcate, interesele personale se găsesc mult deasupra intereselor cetățenilor.

Nu-i o perioadă fericită, căci România face un pas înapoi într-un moment și așa complicat, fix atunci când discuțiile despre modernizarea Statului și despre proiectele sănătoase pentru viitor prindeau contur.

Poate chiar din această cauză. Poate pentru mirajul banilor din PNRR și PNDL, mi-e greu să știu acest lucru acum. Ce știu e că această decizie de a ne îndepărta, fie și temporar, ca și Guvern, de valorile europene, reprezintă un eșec ce va fi, în timp, sancționat la vot.

Și mai știu un lucru: că USR își va relua locul în opoziție mizând pe aceleași valori ca și până acum – etica, transparența și altruismul. Și n-o va face cu frustrare, ci cu intenția de a continua să încerce să livreze, să apere Statul de Drept și să scoată la lumină orice posibile derapaje ale „mariajului” USL.

PS: Acest text nu a putut fi tradus în vietnameză”, a spus deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR PLUS Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.