Percheziţii, în această dimineaţă, la Primăria Tărtăşeşti şi la un cunoscut constructor din Dâmboviţa. Anchetatorii au în vizor un grup infracţional bănuit că ar fi măsluit licitaţii şi ar fi decontat lucrări fictive.
Investigatorii au percheziţionat sediul instituţiei, locuinţa primarului şi mai multe sedii ale unor societăţi din domeniul construcţiilor.
“DESCINDERI LA PERSOANE BĂNUITE DE CONSTITUIRE A UNUI GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, DETURNAREA LICITAȚIILOR PUBLICE, FALS ȘI ÎNȘELĂCIUNE
Astăzi, 27 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare 11 mandate de percheziție domiciliară.
Șapte dintre descinderi sunt efectuate în județul Dâmbovița, două în județul Prahova, una în Constanța și una în municipiul București. Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020-2021, funcționari din cadrul unei instituții ar fi stabilit cu administratorii unor societăți comerciale să deturneze prețul de adjudecare pentru două programe de investiții finanțate.
Ulterior, ar fi falsificat documente și ar fi atestat în mod nereal realizarea unor lucrări ori realizarea acestora cu materiale mai scumpe, astfel fiind decontați ilegal aproximativ 5 milioane de lei.
Cercetările sunt în curs de desfășurare, cu privire la infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, deturnarea licitațiilor publice, fals și înșelăciune, urmând să fie dispuse măsuri procedurale.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedura penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”
sursa – IPJ Dâmboviţa