joi. dec. 26th, 2024

Verificări și controale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

La nivel național, polițiștii au intensificat acțiunile de informare, prevenire și combatere a răspândirii pandemiei de COVID-19.

Astfel, în această perioadă, au fost organizate 2.223 de acțiuni în teren, în special, în locuri aglomerate, la agenți economici și în mijloacele de transport în comun.

Polițiștii au acționat împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, pentru protejarea sănătății publice.

În urma activităților derulate, au fost constatate 6 infracțiuni în legătură cu pandemia de Covid-19, dintre care 4 de zădărnicirea combaterii bolilor și una de fals în declarații.

De asemenea, polițiștii au aplicat 9.818 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.505.535 de lei, celor care nu au respectat normele de protecție sanitară.

În această perioadă, și în județul Dâmbovița, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat 77 de acțiuni punctuale, au aplicat 104 sancțiuni contravenționale pentru neportul măștii de protecție și au întocmit 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Astfel de acțiuni vor fi derulate și în perioada următoare, în vederea limitării efectelor pandemiei.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Reamintim faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.