lun. dec. 23rd, 2024

Incident grav la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Târgoviște. Un elev de clasa a șaptea și-ar fi tăiat cu un briceag un coleg de aceeași vârstă, după ce s-au certat din cauza unui telefon mobil.

Totul s-ar fi petrecut în timpul unei pauze, în incinta școlii. Din fericire, rana a fost superficială, iar victima este în afara pericolului.

Cei doi elevi implicați în scandal nu sunt colegi de clasă, iar motivele conflictului nu sunt foarte clare. Cert e că au avut o dispută legată de un telefon.

Băiatul înarmat a intrat în pauză, în sala unde învață celălalt, și l-a atacat. Imediat, profesorii au sunat la 112.

A fost un pici înțepat cu un briceag de un alt coleg. Este o mică excoriație, nu prezintă probleme”, a transmis Emilian Nedelea, asistent medical la Serviciul de Ambulanță Dâmbovița.

Cei doi elevi au fost duși în cabinetul directorului. Salvatorii i-au acordat îngrijiri medicale copilului. Din fericire, în acest moment este în afara primejdiei.

Conducerea liceului a încercat să minimalizeze incidentul, dar a promis că va înființa o comisie care să analizeze cele întâmplate.

Nu vă așteptați acum la o înjughiere ca în filme. Pur și simplu că l-a zgâriat puțin cu briceagul”, a declarat Marian Dobrescu, directorul Liceului „Bălașa Doamna” Târgoviște.

Părinții care au aflat despre cele întâmplate se întreabă cum ar putea fi evitate asemenea situații.

În niciun caz nu e un lucru normal. Nu stă nimeni să te controleze dacă porți arme albe la școală”, a spus un părinte.

Este o școală sigură, aici nu e vină școlii, e vină părinților, a educației de acasă”, a spus un alt părinte.

Medicii i-au administrat băiatului rănit un vaccin antitetanos, apoi l-au lăsat să meargă acasă cu părinții. Celălalt elev a fost dus la secția de poliție, împreună cu mama sa, pentru audieri.

Sursa: StirilePROTV