TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Poliţiştii de la Prevenire au mers în târgurile săptămânale şi le-au vorbit oamenilor despre furturi, înşelăciuni sau fapte cu violenţă

Polițiștii dâmbovițeni continuă seria activităților preventive

Polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, de la Poliția Municipiului Târgoviște, de la Secția de Poliție Rurală Voinești și Mătăsaru, s-au aflat în târgurile săptămânale din localitățile Voinești și Gura Șuții, dar și în piețele din municipiul Târgoviște, unde au discutat cu cetățenii și le-au adresat sfaturi preventive.

Prin intermediul activităților desfășurate, polițiștii și-au propus să le reamintească, dar și să-i informeze pe cetățenii întâlniți cu privire la măsurile pe care trebuie să le adopte pentru prevenirea faptelor de furt, de înșelăciune, precum și a faptelor comise cu violență.

De asemenea, polițiștii i-au sfătuit pe aceștia să respecte în continuare măsurile de protecție sanitară pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV-2.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.