lun. dec. 23rd, 2024

În jurul orei 00:40 echipaje de pompieri de la Detașamentul Titu au intervenit în comuna Odobești, sat Brâncoveanu pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o magazie și un atelier.

Sosiți rapid la locul intervenției pompierii și-au concentrat acțiunile pentru salvarea casei proprietarului și pe cea a vecinului, care se aflau foarte aproape de locul incendiului.

În scurt timp s-a reușit localizarea focului. Efortul a fost îndelungat, peste 2 ore, pentru cei 13 pompieri care au acționat pentru lichidarea și îndepărtarea efectelor negative produse de incendiu.

Au ars aproximativ 200mp din acoperisul magaziei, atelierul și scule electrice aflate în interior, o semănătoare de porumb, 2 tone lemn de foc, 10 baloti de paie și cca. 500 kg coceni de porumb.

De asemenea, au fost afectate de incendiu 3 motoare de tractor și 2 motopompe. Din primele cercetări, se pare că incendiul a pornit de la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Pompierii, cu sprijinul vecinilor, au folosit motopompe pentru alimentarea autospecialelor cu apă de la fântânile din apropiere. Din fericire nu s-au înregistrat victime.

sursa – Isu Dambovita