COMUNICAT DE PRESĂ
Informarea turiștilor și protejarea mediului, principalele priorități ale jandarmilor montani
Perioada verii este un timp agreat de mulți turiști, mai ales pentru ieșirile la iarbă verde, în zona de munte. Pentru ca timpul petrecut de turiști să fie unul în siguranță, dar și pentru a nu uita de grija față de mediu, jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au continuat acțiunile de informare pentru prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor Legii nr. 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic, dar și cu privire la pericolele la care își pot expune sănătatea și siguranța prin camparea în locuri neamenajate.
Activități în cadrul cărora s-a interacționat cu peste 60 de turiști au avut loc pe traseele montane din zonele Lunca Padinei, Blana, Lacul Bolboci, Zănoaga, Dichiu și Piatra Arsă din Munții Bucegi.
În urma acestora au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, pentru parcarea autoturismelor pe spațiul verde și circulația pe pajiști cu orice mijloace de transport, inclusiv cu atelaje, altele decât cele folosite pentrun activități agricole de către cel care utilizează pajiștea.
În activitățile desfășurate jandarmii montani au acționat atât independent, cât și în comun cu reprezentanți ai Administrației Parcului Natural Bucegi și au fost distribuite peste 50 de pliante.
Turiștii aflați în dificultate în zona de responsabilitate din masivul Bucegi pot apela cu încredere numerele de telefon 0749.034.639/ 0749058037 sau numărul unic de urgenţă „112”, pentru a solicita ajutorul jandarmilor montani.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul