Dum. dec. 22nd, 2024

Siguranţa cetăţeanului reprezintă prioritatea poliţiştilor! 1. În ziua de 27 aprilie 2010, lucrători din cadrul Serviciului Ordine Publică împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, în colaborare cu inspectori din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi reprezentanţi ai Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Dâmboviţa, au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii în domeniul pisciculturii şi acvaculturii pe raza localităţilor Văcăreşti, Pierşinari şi Lucieni. Cu această ocazie au fost controlate 2 autovehicule şi legitimate 11 persoane. Au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 31/2000, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi Legii 3172009, privind pescuitul si acvacultura. Totodată, a fost confiscată cantitatea de un metru cub de material lemnos şi o lansetă pentru pescuit în valoare de 50 de lei. 2. În aceeaşi zi, în intervalul orar 10:00 – 14:00, lucrătorii Formaţiunii Ordine Publică pentru Mediul Urban din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari, au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii braconajului piscicol. Cu această ocazie, au fost verificate două lacuri piscicole şi 15 pescari, fiind constatată o infracţiune la O.U.G. 23/2008. Astfel, au fost depistaţi D. Nicolae, de 31 de ani şi D. Cristian, de 32 de ani, ambii domiciliaţi în oraşul Buftea, judeţul Ilfov, care ofereau spre vânzare peşte, în locuri neamenajate şi fără documente legale. S-a dispus confiscarea celor 15 kilograme de peşte, pe care cele două persoane le aveau în autoturism şi predarea acestora unei societăţi de colectare a produselor din carne şi peşte în vederea incinerării. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru deţinere, transport şi comercializare fără documente legale a peştelui, icrelor ori produselor din peşte obţinute din pescuit. Biroul de Presă