19 mai 2024

Dâmboviţa – Evaziune în agricultură!

www.mariusbuga.ro_images_grauProducătorii agricoli, în atenţia poliţiştilor dâmboviţeni

În perioada 15 – 28 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu poliţişti de ordine publică şi poliţie rutieră au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se comit în domeniul producerii, transportului şi comercializării produselor din sectorul agricol.

Astfel, au fost controlaţi 76 de agenţi economici de profil, fiind constatate 3 infracţiuni la Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

De asemenea, au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26 470 de lei, dintre care 33 au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

Ca măsură complementară, au fost confiscate bunuri pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienţă, a căror valoare se ridică la 9 400 de lei.

Exemplu:

În urma controlului efectuat la o societate comercială din Lunguleţu, s-a constatat că în perioada ianuarie 2011 – aprilie 2015, administratorul acesteia a livrat legume către două hypermarketuri şi doi agenţi economici, fără a înregistra în contabilitate veniturile încasate din aceste vânzări.

Totodată, au fost evidenţiate în contabilitate cheltuieli fictive, bugetul consolidat al statului fiind astfel prejudiciat cu suma de 449 000 de lei.

Pe numele administratorului, a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „evaziune fiscală”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial