Dum. dec. 22nd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Jandarmii montani au continuat acțiunile de informare a turiștilor în Munții Bucegi

Weekend-ul trecut, jandarmii montani de la posturile Peștera și Zănoaga au desfășurat 34 de acțiuni de informare a turiștilor cu privire la prevenirea faptelor antisociale incidente prevederilor Legii nr. 54 din 2012 privind desfășurarea activităților de picnic, Legii nr. 171 din 2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, Ordonanței de Urgență nr. 34 din 2013 privind organizarea, administrarea și exploatarea pajiștilor permanente, dar și la pericolele la care își pot expune sănătatea și siguranța prin camparea în locuri neamenajate.
Activitățile la care au paticipat peste 130 de turiști s-au desfășurat în zonele Lunca Padinei, Horoabe, Păstrăvărie, Blana, Zănoaga, Dichiu și Piatra Arsă din masivul Bucegi, în locuri de campare, la obiective turistice, precum și pe traseele montane.
În urma acestora au fost aplicate 16 avertismente, pentru parcarea autovehiculelor în alte zone decât cele special amenajate în acest scop, circulația pe pajiști cu orice mijloace de transport, precum și pentru aprinderea focului în fondul forestier național, în alte locuri decât cele special amenajate și marcate ori la o distanță mai mică de 30 de metri de limita pădurii.
În activitățile desfășurate jandarmii montani au acționat atât independent, cât și în comun cu reprezentanți ai Administrației Parcului Natural Bucegi.
În cadrul acțiunilor au fost distribuite peste 150 de materiale informative.

Informare, Relații Publice şi cu Publicul