COMUNICAT DE PRESĂ
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează că începând cu data de 21 mai, a intrat în vigoare Legea nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și execuțional penale
Odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Legi nr. 146/2021, au devenit aplicabile o serie de modificări ale prevederilor Codului Penal, Codului de Procedură Penală și ale altor acte normative.
Astfel, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere și/sau să respecte una sau mai multe dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. d)-k).
Atunci când, cu rea-credință, inculpatul încalcă obligația de a nu părăsi imobilul ori nu respectă itinerarul sau condițiile de deplasare, stabilite potrivit legii, organul de supraveghere are dreptul de a-l prinde pe inculpat și de a-l prezenta de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanței de judecată, în cursul judecății, pentru a proceda potrivit alin. (11).
Supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului, pe durata acesteia, se realizează de către inspectoratul de poliție județean, respectiv de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, denumit/denumită în continuare organ de supraveghere, în a cărui/cărei circumscripție se află imobilul în care locuiește inculpatul, stabilit prin încheiere
În încheiere se va indica în mod expres perioada de timp, precum și, după caz, locul de muncă, instituția de învățământ, unitatea sanitară sau alt loc în care s-a aprobat deplasarea inculpatului.
După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligaţia de a se deplasa de îndată la imobilul indicat potrivit legii, în vederea executării măsurii
În cadrul programului de supraveghere, se va stabili ca, cel puțin o dată la 7 zile calendaristice, persoana aflată sub control judiciar să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.
Perioada dintre două verificări inopinate succesive nu poate fi mai mare de două zile calendaristice.
Măsurile cuprinse în programul de supraveghere pot fi contestate de către inculpat sau orice persoană interesată, prin contestație adresată judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată care a dispus măsura arestului la domiciliu.
Prin hotărârea luată, organul judiciar poate modifica sau completa programul de supraveghere, în tot sau în parte.
În vederea verificării situaţiei de fapt, organul de supraveghere are acces, în condiţiile legii, la documente, imagini, înregistrări audiovideo sau orice înscrisuri necesare, deţinute de autorităţile sau instituţiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.
Monitorizarea electronică se aplică, în primă fază, în sistem pilot, începând cu data de 1 martie 2022 până cel mai târziu la data de 31 decembrie 2025.
Precizăm că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost luate măsuri pentru instruirea personalului cu privire la aceste modificări legislative, precum și pentru informarea despre noile obligații legale a persoanelor față de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
Totodată, menționăm că actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 515 din 18 mai 2021, unde poate fi consultat în întregime.