vin. dec. 27th, 2024

Da, Doamne, ploaie! Asa s-au rugat, la Targoviste, mii de pelerini veniti cu credinta la moastele sfantului Nifon.

Enoriasii s-au inchinat cerului pentru sanatate, binele casei, pace si intelegere.

Astazi, in Vechea Cetate de Scaun a Tarii Romanesti au participat peste 15 mii de credinciosi la sarbatoarea primului sfant canonizat in tara noastra.

“Am venit sa ne rugam de sanatate, de ajutor si ati vazut bine ca ne-a si ajutat, ce minune ne-a trimis, ce binecuvantarea ploaia asta pentru noi si ce binecuvantare ca a oprit ploaia cat am tinut pelerinajul!”, spunea cu bucurie Corina Balasescu.

“Ne rugam pentru binele casei, pentru cei ce ne sunt dusmani, dar si pentru cei ce ne sunt prieteni, pentru orasul acesta si pentru cine este cuprinzator si larg la inima, pentru toata tara, pentru tot neamul romanesc!”, se inchina si Romanita Mihalcea.

“Cu bucurie am constatat ca Dumnezeu ne-a ascultat rugaciunile si in aceasta perioada de seceta ne-a daruit ploaie din belsug!”, a declarat pentru MariusBUGA.ro preotul Marian Puiescu, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Targoviste.

Incepand cu ora 9 va avea loc Sfanta Liturghie, iar de la pranz pana seara tarziu credinciosii vor avea posibilitatea sa se inchine la racla cu sfintele moaste ale Sfantului Nifon.