ACȚIUNILE DE VERIFICARE A RESPECTĂRII MĂSURILOR DE PROTECȚIE SANITARĂ CONTINUĂ ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile, în sistem integrat, sub autoritatea Instituţiei Prefectului Judeţului Dâmbovița, alături de jandarmi, polițiști locali, pompieri și reprezentanți de la Direcția de Sănătate Publica și Direcția Sanitara Veterinara și pentru Siguranța Alimentelor Dambovita, pentru a verifica respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în scopul prevenirii răspândirii COVID-19.
În ultimele 24 de ore au fost organizate 32 de acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 1.494 de persoane. Au fost controlate 99 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 68 de terase, restaurante, fastfood-uri, hoteluri și 165 de mijloace de transport.
Echipele de control au depistat și sancționat 100 de persoane care nu au respectat prevederile impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Scopul acțiunilor desfășurate este acela de a-i determina pe toți cetățenii să conștientizeze necesitatea respectării normelor sanitare pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților. De asemenea, reamintim cetățenilor faptul ca este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise/deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente).
*Exemplu: * La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Dâmbovița s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul ca, pe raza localității Gheboaia, se desfășoară un eveniment privat.
Au fost identificate 14 persoane, in incinta unei societăți comerciale, care participau la o petrecere. Organizatorul evenimentului a fost sancționat contravențional cu amendă in valoare de 10.000 de lei, iar celelalte persoane cu amenda, in cuantum de 2.500 de lei, fiecare.