mar. dec. 24th, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Aproximativ 9 milioane de Euro vor fi atrași de Spitalul Județean de Urgență Târgoviște 

în cadrul POIM 2014 – 2020

Proiect important, derulat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, pentru protejarea sănătății populației, în contextul epidemiei de COVID-19

Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT) a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște”, SMIS 140881, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020. Prin acest proiect, SJUT va achiziționa echipamente și consumabile medicale, echipamente de protecție medicală și biocide, acestea fiind materiale de bază pentru gestionarea presiunii pe care epidemia de COVID-19 o exercită asupra sistemului medical.

Dată fiind importanța acestui proiect, în data de 2 februarie 2021, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a convocat în ședință de îndată consilierii județeni, în cadrul căreia s-au aprobat bugetul și indicatorii tehnico-economici. 

Valoarea proiectului estede 42.635.555,14 lei (inclusiv TVA), suma finanțată fiind 100% nerambursabilă. 

Obiectivul general al proiectului este creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin realizarea de investiții în infrastructura sanitară a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Scopul acestor investiții este îmbunătățirea capacității de reacție la criza de sănătate publică produsă de răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Proiectul propus contribuie la îndeplinirea obiectivelor Axei Prioritare 9: Protejarea sănătății populației în contextul pandemiei cauzate de COVID-19, a POIM, prin achiziția de echipamente și aparatură medicală, dispozitive medicale și de protecție medicală, consumabile medicale și substanțe necesare pentru decontaminare / biocide necesare pentru gestionarea unui aflux mare de pacienți cu patologie COVID-19, în condițiile în care Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a devenit, în contextul pandemiei, spital-suport COVID-19 – prin secțiile / compartimentele: Boli Infecțioase, Pneumologie, Ortopedie și Traumatologie, Psihiatrie Ochiuri (parțial), Hemodializă, conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 555/2020 actualizat.

Astfel, patologia tratată și adresabilitatea, dar și contextul epidemiologic actual, caracterizat printr-o creștere constantă a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, susțin necesitatea / oportunitatea dotării Spitalului Județean de Urgență Târgoviște cu echipamente medicale, dispozitive de protecție medicală, consumabile medicale, respectiv biocide care vor genera la nivelul unității sanitare următoarele beneficii:

– dezinfecția suprafețelor, a aerului și a obiectelor prezente în spital, diminuând riscul răspândirii virusului SARS-CoV-2;

– protecția personalului medical prin achiziția de echipamente de protecție corespunzătoare și în cantități suficiente;

– dotarea secțiilor / compartimentelor unde au acces pacienții cu patologie COVID-19 cu echipamentele necesare diagnosticării și tratării corespunzătoare acestora, asigurându-se astfel un contact cât mai redus al acestor pacienți cu alte persoane;

– protejarea sănătății populației care are nevoie de serviciile medicale ale Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

Durata de implementare a proiectului este de 6 luni de la data semnării contractului de finanțare.

Compartimentul Imagine, Relații Externe, 

Consiliul Județean Dâmbovița