lun. dec. 23rd, 2024

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa a avut loc festivitatea de avansare în gradul următor, la termen, conform prevederilor Statutului cadrelor militare a unui număr de 132 de jandarmi care au obţinut rezultate deosebite în activitatea profesională, iar prin cultură, personalitate, spirit de organizare şi iniţiativă au perspective de a îndeplini funcţii superioare.

Astfel, 9 ofiţeri şi 123 de subofiţeri au primit pe epoleţi o tresă în plus, fiind felicitaţi într-un cadru festiv de către inspectorul şef, col. Costel GAVRILĂ, care le-a înmânat noile grade şi le-a cerut să se implice activ în muncă pentru desfăşurarea în condiţii optime a misiunilor încredinţate.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA