TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

5 şoferi, prinşi la volan fără permis sau sub influenţa alcoolului

Depistați în trafic, sub influența alcoolului sau fără permis de conducere

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au întocmit 5 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere sau conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de art. 335 și art. 336 din Codul Penal.

Astfel, 3 bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 37 de ani, au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autovehicule pe raza localităților Croitori, Ciocănari și Iedera, deși nu dețineau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, unul dintre bărbați, în urma testării cu aparatul etilotest, a prezentat o alcoolemie cu o valoare peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Alți doi bărbați, în vârstă de 36 și 62 de ani, sunt cercetați de polițiști după ce au fost surprinși pe raza municipiului Târgoviște și a localității Ciocănești, în timp ce conduceau autoturisme sub influența alcoolului.

Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceștia fiind conduși la spital în vederea recoltării de probe biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.