lun. dec. 23rd, 2024

Comunicat de presă

Cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Dâmbovița, un nou container special a intrat în dotarea Spitalului Municipal Moreni pentru triajul epidemiologic al pacienților suspecți de COVID-19. Investiția, în valoare de aproximativ 335.000 lei, va veni în sprijinul personalului medical și va spori gradul de confort al pacienților, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în perioada sezonului rece.
Construcțiile modulare, cu o suprafață de 160 mp, sunt prevăzute cu instalație de încălzire, aer condiționat, grup sanitar și sunt dotate cu aparatură și mobilier, necesare realizării în bune condiții a actului medical.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Corneliu Ștefan, însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Antonel Jîjîie, și de primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, a efectuat o vizită la sediul unității medicale, pentru a analiza modul în care a fost organizat circuitul pacienților și al suspecților de Covid-19,
Președintele CJD, Corneliu Ștefan, a precizat că noile dotări vor fi de mare ajutor pentru personalul medical și vor asigura într-o mai bună măsură respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. De asemenea, președintele Corneliu Ștefan a transmis că domeniul sanitar este unul prioritar pentru administrația județeană și, în continuare, va întreprinde toate demersurile necesare pentru a oferi dâmbovițenilor un act medical de calitate.

Reamintim faptul că, la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2020, Consiliul Județean Dâmbovița a asigurat finanțare Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în vederea achiziționării altor trei ansambluri modulare, amplasate în incinta sediului central al SJUT, la Ambulatoriul de specialitate, în Policlinică, la Unitatea Primiri Urgențe și la Secția de Boli Infecțioase, în care se face triajul și controlul pacienților suspecţi de COVID-19 și, de asemenea, o astfel de construcție modulară a intrat în dotarea Spitalului din orașul Titu, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița