vin. dec. 27th, 2024

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa s-au sesizat din oficiu cu privire la aspectele prezentate în mass-media legate de existenţa unor suspiciuni referitoare la cumpărarea unor buletine de identitate în scopul împiedicării participării la referendum.

Astfel, pe numele unui bărbat de 63 de ani, din oraşul Pucioasa, suspectat că a promis mai multor persoane suma de 100 de lei, în scopul neexercitării dreptului de vot cu ocazia Referendumului organizat în data de 29 iulie 2012, sumă de bani ce va fi remisă după ce respectivele persoane îi vor înmâna cărţile de identitate în ziua exercitării votului, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de promisiune, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legală prin Parchet.

Legea 3/2000 prevede la art. 54 următoarele: „promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

În cazul în care există persoane cărora le-au fost reţinute cărţile de identitate, le recomandăm să se adreseze la orice unitate de poliţie sau să apeleze 112, pentru a fi demarate cercetări în conformitate cu legislaţia în vigoare.