lun. dec. 23rd, 2024

Webp.net-resizeimage-314Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină a donat unei familii din Gura Ocniței o sobă de gătit, produsă în România, pentru dotarea noii locuințe care se află în proces de construire prin grija Parohiei Gura Ocniței și a Asociației Give&Help.

Dornici să ajute, în apropierea sărbătorii Nașterii Domnului, copiii ocrotiți de Asociație, în cadrul Apartamentului de tip familial Sf. Ier. Nicolae, au venit și ei să dăruiască din rechizitele școlare și dulciurile primite de ei, copiilor familiei din Gura Ocniței.

Donația este parte a Proiectului Dezvoltarea abilităților de viață independentă la copiii din familii, finanțat de Organizația International Orthodox Christian Charities (IOCC) prin Federația Filantropia a Patriarhiei Române, organizație care reunește ONG-urile reprezentative ale Eparhiilor din țară. În principal, proiectul cuprinde realizarea unor activități educative adresate copiilor din 31 de familii cu posibilităţi financiare limitate, beneficiare ale organizațiilor membre ale Federației Filantropia, dar şi dotarea gospodăriilor acestor familii cu sobe de gătit pe lemne.

Asociația Centrul Diaconal Casa Creștină, reprezentată de Pc. Pr. Dr. Ionuț GHIBANU, Președinte, și Pc. Pr. Adrian RADA, Director executiv, derulează activități filantropice în beneficiul copiilor și tinerilor mai ales în cadrul Centrului Social Creștin al Arhiepiscopiei Târgoviștei, cât și prin Apartamentul de tip familial Sf. Ier. Nicolae, unde are în îngrijire mai mulți copii și tineri din sistemul de protecție a copilului.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTE