TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

PREFECTURA

Restaurantele, cafenelele şi sălile de jocuri de noroc, închise în 9 localităţi din Dâmboviţa

polt2Comunicat de presă

Potrivit informării Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița privind incidența cumulată a cazurilor, președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, domnul Aurelian Popa a supus dezbaterii, membrilor comitetului, Proiectul de Hotărâre privind restricționarea unor activități desfășurate de agenții economici pe raza unor unități administrative-teritoriale din județul Dâmbovița.

Astfel, membrii C.J.S.U. au adoptat Hotărârea nr. 23 din 08.09.2020, privind restricționarea, în sensul interzicerii activităților cu publicul a operatorilor economici care desfășoară următoarele tipuri de servicii: preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, restaurante şi cafenele din interiorul clădirilor, precum și a activităţi operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, pentru următoarele localități: Brănești, Butimanu, Cornești, Glodeni, Malu cu Flori, Niculești, Ocnița, Tătărani și Vulcana Pandele. Restricţionarea se aplică, începând cu data de 09.09.2020 până la data de 15.09.2020, în localitățile unde incidența cumulată a cazurilor confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele 14 zile, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 729/2020. ​

Biroul de presă

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.