150 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri dâmboviţeni în urma unei acţiuni pe linia combaterii încălcării regimului legal de viteză, nerespectării regulilor de circulaţie de către conducătorii de mopede sau a neacordării de prioritate pietonilor
Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa şi a formaţiunilor de profil au organizat şi executat o acţiune preventivă, pe raza municipiului Târgovişte, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, respectiv pentru asigurarea respectării normelor rutiere privind acordarea priorităţii de trecere pietonilor şi respectării regulilor rutiere de către pietoni, dar şi a regimului legal de viteză.
Astfel, poliţiştii au oprit în trafic pentru control 167 de autovehicule, aplicând 150 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19145 lei.
Totodată ca urmare a abaterilor săvârşite, 5 conducători auto au rămas fără permise de conducere.