Contestații depuse în județul Dâmbovița în cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020
1438 de contestații au fost depuse după afișarea primelor rezultate obținute de candidații prezenți la probele din sesiunea curentă a examenului de bacalaureat.
Pe probe situația este următoarea:
E)a) – Limba și literatura română – 558 cereri
E)c) – 444 cereri dintre care :110 la disciplina Istorie și 334 la Matematică
E)d)- 436 cereri dintre care cele mai multe la geografie – 105, Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – 101, Biologie vegetală și animală – 86.
Contestațiile au putut fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, pînă astăzi la ora 12:00.
Nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere, aceasta devenind nota finală. În județul Dîmbovița au fost declarați respinși 1440 candidați, dintre care 119 au obținut note de peste 5 (cinci) la toate probele, însă media finală nu a fost egală cu 6 (șase), medie necesară pentru promovarea examenului de bacalaureat. Soluționarea lucrărilor contestate va avea loc în perioada 1-4 iulie, rezultatele finale urmînd a fi făcute publice duminica, 5 iulie.