lun. dec. 23rd, 2024

Odata cu publicarea in Monitorul Oficial a Ordinului comun M.S./C.N.A.S. numarul 537/175/2012, a inceput derularea subprogramului de screening pentru depistarea precoce activa a cancerului de col uterin. Practic, activitatea de testare se va derula incepand cu data de 1 august 2012, intervalul ramas pana la aceasta data fiind destinat activitatilor premergatoare organizatorice.

Obiectivul principal al acestui subprogram il constituie reducerea incidentei formelor invazive ale cancerului de col uterin si a mortalitatii datorate acestora.

Subprogramul se adreseaza atat persoanelor asigurate cat si celor neasigurate si presupune testarea gratuita Babes-Papanicolau o data la 5 ani. Persoanele eligibile de a participa la acest program sunt cele cu varste cuprinse intre 25-64 de ani. Testarea se va opri la varsta de 64 de ani doar daca aceste persoane au trei frotiuri cervicale normale.

Persoanele de sex feminin vor fi testate Babes-Papanicolau, de preferat, in luna in care sunt nascute. Fiecare persoana de sex feminin eligibila se va adresa medicului de familie pe lista caruia este inscrisa, acesta oferindu-i consiliere si informare cu privire la modul in care poate beneficia de testarea Babes-Papanicolau pe care programul o vizeaza.

In judetul Dambovita, furnizorul de servicii medicale al acestui subprogram este Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste.

Conform actului normativ mentionat anterior, Spitalul Judetean de Urgenta Targoviste isi organizeaza o retea de screening din care fac parte mai multe structuri:

1) Cabinetele de asistenta medicala primara( cabinetele de medicina de familie); 2) Centrele de recoltare a materialului celular cervical, reprezentate de: cabinetele de obstetrica- ginecologie din structura spitalelor sau din reteaua privata, cabinetele de planificare familiala sau unitatile mobile de recoltare a materialului celular cervical; 3) Laboratoarele de analize medicale in domeniul citologiei cervicale; 4) Centre de diagnostic si tratament a leziunilor precursoare sau incipiente, depistate in cadrul subprogramului.

In reteaua de screening a Spitalului Judetean de Urgenta Targoviste, nu pot fi incluse decat structuri aflate in relatie contractuala cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Dambovita. Furnizorii de servicii medicale din sistemul public sau privat, aflati in relatie contractuala cu C.J.A.S. Dambovita, care doresc sa fie inclusi in reteaua de screening a Spitalului Judetean de Urgenta Targoviste, in vederea participarii la program, se vor adresa acestuia printr-o cerere de includere, insotita de documentele aferente fiecarei categorii de structura, documente stipulate in Ordinul M.S./C.N.A.S. numarul 537/175/2012.

Director executiv adj. Sanatate Publica

Purtator de cuvant,

Dr. Gabita NEAGU

Cons.Marinela POPA