mar. dec. 24th, 2024

Webp.net-resizeimagePrimăria Târgoviște a început distribuirea kiturilor de igienă pentru localnici

Primăria Târgoviște a început, miercuri, 22 aprilie, distribuirea kiturilor de igienă pentru toți locuitorii din Municipiu. Fiecare kit cuprinde două perechi de mănuși și două măști de protecție. Distribuirea se face de către personalul Direcției de Asistență Socială, la domiciliu, în funcție de numărul membrilor fiecărei familii și cu respectarea distanței sociale. De precizat că personalul poartă mască, mănuși, vizieră, precum și o vestă inscripționată cu „Primăria Târgoviște”, iar la loc vizibil, legitimația de serviciu. Acțiunea a început în cartierul Tudor Vladimirescu (Microraionul nr. 6), dar și în cartierul Matei Basarab (Microraioanele nr. 2 și nr. 3) și Priseaca. Webp.net-resizeimage (1)Primăria Târgoviște depune toate eforturile pentru ca distribuirea să fie finalizată până la sfârșitul acestei săptămâni, mâine urmând a fi abordate cartierele Radu cel Mare (fostul Microraion nr. 4) și Constantin Brâncoveanu (fostul Microraion Nr. 5), dar și parțial zona centrală. În situația în care cetățenii nu au intrat în posesia măștilor și mănușilor, iar în zona de domiciliu kiturile au deja distribuite, trebuie să știe că pot suna la numărul de telefon 0732.017.666 – Serviciul Evaluare și Monitorizare, pentru a stabili o modalitate de a intra în posesia materialelor. De asemenea, cetățenii se pot deplasa direct la sediul Direcției de Asistență Socială, din Bulevardul Unirii, Nr. 26, Târgoviște, Dâmbovița, program 08.00-20.00. La Complexul Turistic de Natație continuă, zilele acestea, acțiunea de pregătire a materialelor de igienă care vor fi distribuite zilele următoare.