30 aprilie 2024

DSP Dâmboviţa a extins testarea pentru COVID-19, a personalului din toate centrele pentru bătrâni

racc1COMUNICAT DE PRESĂ

Începând cu data de 22 aprilie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a extins acţiunea de testare pentru depistarea COVID-19, a personalului din toate centrele rezidenţiale pentru persoane vârstnice din judeţul Dâmboviţa. În această primă etapă va fi testat personalul aflat în autoizolare preventivă la domiciliu, conform Ordonanţei militare numărul 8/2020. Pentru această acţiune, au fost mobilizate mai multe echipe de specialişti din cadrul instituţiei noastre, care printr- un efort considerabil, până la acest moment, au reuşit să preleveze probe de la peste 200 de angajaţi ai acestor centre.

Precizăm că această acţiune a fost demarată în scopul prevenirii apariţiei unor focare iar reluarea activităţii acestora, va fi permisă numai după obtinerea rezultatului negativ al probei recoltate.
D.S.P. Dâmboviţa supraveghează cu toată responsabilitatea activitatea din aceste centre pentru batrâni, tinând cont de faptul că beneficiarii acestora reprezintă o categorie vulnerabilă şi totodată, monitorizează cu atenţie evoluţia fiecărui caz îregistrat în judeţul nostru.

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial