mie. dec. 25th, 2024

Webp.net-resizeimageCOMUNICAT DE PRESĂ

Minciuna şi manipularea, armele de bază ale PNL Dâmboviţa!

Având în vedere apariţia în spaţiul public a unui comunicat transmis de PNL Dâmboviţa, în care se aduc acuzaţii nefondate, mincinoase, cu tentă manipulatoare şi de dezinformare la adresa preşedintelui PSD Dâmboviţa, deputatul Corneliu Ştefan, facem următoarele precizări:

Liberalii, care nu de puţine ori au boicotat şedinţele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, atunci când nu erau de acord cu unele proiecte de hotărâre, chiar dacă acestea răspundeau clar unui interes judeţean, au găsit de cuviinţă să iasă în faţă cu un punct de vedere fals, realizat pe genunchi, în care lansează speculaţii politicianiste.

Îi asigurăm pe liderii PNL că social-democraţii dâmboviţeni sunt mult mai preocupaţi de problemele judeţului decât au fost sau vor fi domniile lor vreodată. Suntem ancoraţi în realităţile cotidianului, în geografia socio-economică a acestui judeţ şi ştim care sunt nevoile dâmboviţenilor. Bugetul pentru anul 2020 va fi aprobat imediat ce vor fi întrunite condiţiile normale de lucru şi de dezbatere corectă şi democratică!

S-a decis neparticiparea consilierilor PSD la şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa de astăzi, 17 februarie 2020, din cauza faptului că preşedintele acestei instituţii, care, de altfel, a elaborat şi structurat bugetul şi care trebuia să-l susţină punct cu punct în faţa aleşilor judeţeni şi să răspundă tuturor neclarităţilor ce s-ar fi ivit, aşa cum este firesc într-un stat democratic, a lipsit din motive de sănătate. Mai mult, la şedinţă nu a fost prezent nici vicepreşedintele Alin Manole, cel care, în absenţa preşedintelui CJ Dâmboviţa, era îndrituit să preia, conform deciziei de împuternicire, frâiele acestei întâlniri. În consecinţă, amânarea şedinţei Consiliului Judeţean Dâmboviţa în care va trebui dezbătut bugetul judeţului, până la întoarcerea preşedintelui CJ – Alexandru Oprea, a fost absolut necesară.

Nu înţelegem apetenţa liberalilor pentru scandal, pentru diseminarea în spaţiul public a unor minciuni, a unor informaţii denigratoare. Dumnealor nu au venit cu niciun amendament la proiectul de hotărâre privind bugetul judeţului pentru anul 2020. Chiar au pretenţia să-i credem îi doare de soarta localităţilor conduse de primari PSD? În niciun caz! Consilierii judeţeni PNL au lipsit în multe rânduri de la şedinţele în cadrul cărora erau dezbătute probleme vitale ale judeţului. Au lipsit, nemotivat, chiar şi de la şedinţa în care se solicita votul pentru achiziţionarea unor terenuri pe teritoriul oraşului Titu în vederea dezvoltării proiectului de colectare selectivă a deşeurilor menajere, obiectiv de importanţă vitală pentru judeţul nostru.

Îi asigurăm pe dâmboviţeni de faptul că ne vom lupta în continuare pentru proiectele pe care ni le-am asumat şi pentru care ne-au acordat votul dumnealor în anul 2016. PSD Dâmboviţa va continua, împreună cu primarii care reprezintă acest partid şi nu doar cu ei, strategia de dezvoltare socio-economică a judeţului Dâmboviţa.

Ne place să credem că şi consilierii judeţeni ai PNL vor să afle detalii de la iniţiatorul proiectului de buget al judeţului Dâmboviţa pentru anul 2020. Nu credem că aleşii PNL ar fi votat orbeşte, fără să primească lămuriri în anumite privinţe, fără să afle informaţii de la cel care a elaborat proiectul de buget, în speţă preşedintele CJ Dâmboviţa, fără să afle date esenţiale despre modul în care au fost repartizate fondurile. Restul este doar demagogie ieftină!

Conducerea PSD Dâmboviţa a convocat de urgenţă consilierii judeţeni la o discuţie în cadrul partidului şi vom propune organizarea unei noi şedinţe a Consiliului Judeţean Dâmboviţa de îndată ce toate condiţiile legale vor fi îndeplinite.

Biroul de comunicare al PSD Dâmbovița