Dum. dec. 22nd, 2024

Au jucat în picioare un om încătuşat şi în vârstă, doar pentru a-şi satisface setea de putere! Nu este vorba despre nişte golani de rând, ci despre şeful de post de la Hulubeşti, Marian Şoloman şi despre ajutorul său, agentul Dan Burcea zis Garcea.

Întreaga suflare a comunei ştie păţania lui Ilie Gheorghe din Butoiul de Sus, snopit în bătaie pe degeaba, şi este îngrozită de comportamentul celor doi presupuşi oameni ai legii. Victima nu înţelege nici în ziua de astăzi pentru ce a fost bătută cu atâta sălbăticie, pentru că nu se ştie vinovată cu nimic. Are coşmaruri şi tot ce-şi doreşte acum este să i se facă dreptate. Despre modul în care se aplică legea pe la Hulubeşti am scris şi cu alte ocazii, dar se pare că semnalele noastre nu au fost suficient de convingătoare pentru cei cu putere de decizie de pe la Inspectoratul Judeţean de Poliţie. Lipsa de fermitate a conducerii IPJ Dâmboviţa vizavi de abuzurile ordinare făcute de Garcea şi de şeful său a dus, iată, la o situaţie care se putea finaliza dramatic. „Poliţiştii m-au bătut până am făcut pe mine!” Cititorii noştri trebuie să ştie că ancheta de presă de la Hulubeşti, pe care am făcut-o cu multă rigurozitate, a dezgolit urâţenia şi slăbiciunea sistemului şi a demonstrat că încă mai există miliţieni printre noi, deşi ne batem cu pumnul în piept că am intrat în Europa. Declaraţiile victimei, ale martorilor şi ale oamenilor din comună arată clar că acolo se petrec abuzuri de o gravitate extremă, pe care conducerea IPJ ori le acoperă, ori nu le cunoaşte, şi e foarte rău în ambele situaţii. Ceea ce s-a întâmplat la Hulubeşti seamănă perfect cu o răzbunare de tip mafiot, pentru că altă interpretare logică nu putem să-i dăm. Dar iată drama prin care a trecut Ilie Gheorghe, povestită chiar de el şi confirmată de toţi martorii: „Eram la primărie şi stăteam la rând, la casierie, ca să-mi iau banii de lemne. Eram şi cu nepoata mea, care este elevă. (…) Au venit poliţiştii, m-au luat de la rând, m-au târât afară. I-am întrebat ce au cu mine. Nu mi-au zis. Mi-au pus cătuşele, mi-au dat cu spray paralizant în ochi. De trei ori mi-au dat. Mă ustura faţa de parcă îmi dăduseră cu ardei iute. Şi-au început omorul. Amândoi m-au bătut până am făcut pe mine. Mi se clatină dinţii în gură, mi-au dislocat umărul, mi-au dat cu picioarele în stomac. În tot acest timp, eram legat, cu mâinile la spate. Apoi, m-au aruncat în maşină şi mi-au zis că bătaia va continua pe gârlă şi că după ce mă vor omorî bine, mă vor lăsa acolo. La capul podului, la Potop, era viceprimarul, cu mulţi oameni. Făceau curăţenie şi n-au mai cotit-o cu mine spre gârlă. Au oprit maşina, l-au chemat pe viceprimar şi i-au zis: „Îl cunoaşteţi?”. N-am înţeles de ce. La Găeşti, când m-au văzut poliţiştii bătut în halul acela şi făcut pe mine, i-a întrebat de ce m-au adus. N-au ştiut ce să le răspundă. Atunci, domnul acela ofiţer rotund la faţă, care mai vine pe la noi prin comună, le-a zis să mă lase în pace: „Lăsaţi omul să plece acasă. Ce-aţi avut cu el?”. Nu m-au amendat, nici măcar nu mi-au zis ce au cu mine. M-au lăsat în Găeşti, fără bani şi în halul în care eram. M-am împrumutat de 10 lei şi am venit acasă. Pe cheltuiala mea m-am dus la Spitalul de Urgenţă de la Bucureşti, unde mi-am făcut analizele şi radiografii. Mi se mişcă dinţii din gură. Nu-i las aşa, vreau să ştiu pentru ce am fost bătut!”, ne-a spus Ilie Gheorghe. „Nepoţica lui Ilie s-a speriat foarte tare!” Martorii care stăteau la rând, la casieria Primăriei Hulubeşti, relatează, fără excepţie, aceeaşi variantă cu victima. Din senin, miliţienii s-au năpustit pe bărbat şi l-au târât afară, fără să înţeleagă nimeni ce se întâmplă de fapt. „Stăteam şi eu la rând când a venit poliţia. Au zis că îl iau pe Paliu, un cetăţean din Măgura, că a făcut scandal. Atunci, Ilie le-a zis: Ce-aveţi cu el, că n-a făcut nimic!”. Poliţiştii s-au enervat şi l-au luat atunci pe Ilie: „Dacă el n-a făcut nimic, înseamnă că ai făcut tu”, i-au zis. Era şi cu nepoţica lui, care s-a speriat foarte tare. Mai mult nu ştiu, că nu m-am dus după ei la Post”, ne-a declarat Mihai Marian, agent de pază la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Nici casieriţa de la Primăria Hulubeşti nu îşi aminteşte să fi fost vreun scandal: „N-am văzut şi nu am auzit nimic. Nu a fost nici un scandal. Erau peste 100 de oameni la rând”. Avem mai multe declaraţii, toate trase la indigo. Precizarea casieriţei este importantă, pentru că veţi vedea cum a încercat Poliţia Dâmboviţa să-şi bată joc de noi şi să iasă basma curată din această poveste urât mirositoare, acoperind acest abuz inimaginabil al subalternilor de la Hulubeşti. De ce miliţienii Şoloman şi Burcea şi-au dus victima la Poliţia Găeşti? Au vrut într-adevăr miliţienii de la Hulubeşti să-l ducă pe Ilie Gheorghe pe gârlă, să-l bată în continuare şi să-l abandoneze acolo? Sunt destule indicii care ne conduc către această concluzie, dar prezenţa în zonă a viceprimarului Cârstea Gheorghe, zis Geo, şi a beneficiarilor de la ajutorul social au schimbat probabil planurile din mers. Nu există nicio logică în transportarea lui Ilie la Găeşti. Nu furase nimic, nu atacase pe nimeni, nu folosise vreo armă de foc, nu avea antecedente penale. Deci, acţiunea miliţienilor este cel puţin ciudată. Dacă ar fi tulburat liniştea şi ordinea publică, dacă într-adevăr era băut şi făcuse scandal în primărie, în cel mai rău caz ar fi trebuit să primească o amendă la postul comunal. Minciunile Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa Am contactat biroul de presă al IPJ Dâmboviţa, în data de 30 martie a.c., pentru a solicita lămuriri în legătură cu abuzul ordinar de la Hulubeşti. În prima fază, ni s-a spus că Ilie Gheorghe a făcut scandal în Primărie, că un cetăţean a sunat pe 112 şi că respectivul a fost dus la Postul local de Poliţie, unde i s-a aplicat o amendă de 1000 lei pe Legea 61/1991. Nici pomeneală de bătaie în relatarea miliţienească a şefilor de la judeţ! Când am întrebat ce este cu „excursia” la Găeşti, purtătoarea de cuvânt a dat în bâlbâială şi nu a recunoscut acest episod, decât după ce i-am spus că avem probe evidente. Important de precizat este că Ilie Gheorghe nu fusese amendat până la data la care am discutat cu biroul de presă al IPJ, însă chiar pe 30 martie, la 11 zile după incident, Poliţia Hulubeşti a pus la poştă procesul verbal datat 19 martie, cu un martor care nu a fost prezent, dar care este paznic la Primărie şi omul „bun la toate”. Incredibil, stimaţi cetăţeni, cum ne sfidează aceşti miliţieni plătiţi din bani publici! Cu ce tupeu mint, erijându-se în oameni ai legii! Dacă Ilie Gheorghe ar fi făcut scandal, deşi numai IPJ ştie această variantă, trebuia aplicată legea. Nu avea nimeni dreptul să-l calce în picioare, să-i disloce umărul şi să-i scoată dinţii din gură, apoi să-l abandoneze la 20 km distanţă de sat, fără un leu în buzunar! Nu avea nimeni dreptul să-l ameninţe că-l duce pe gârlă şi că-l zobeşte în bătaie! Solicităm Ministerului Administraţiei şi Internelor să efectueze o anchetă serioasă a cazului Hulubeşti, a modului în care se antedatează procese verbale, a modului în care se pun martori, sub ameninţări şi a modului în care comanda IPJ Dâmboviţa îşi bate joc de opinia publică, încercând să mintă şi să dezinformeze cu seninătate. Mariana IONESCU