mar. dec. 24th, 2024

pompa-benzinarieMinistrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, afirmă, miercuri, că eliminarea supraaccizei a redus preţul la pompă şi, ”pentru ca lumea să nu înceapă anul cu ştiri contradictorii”, precizează că Ministerul a recalculat nivelul accizei, în funcţie de legea promulgată şi de Codul fiscal, care actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum.

”Veşti bune din prima zi a anului 2020. Am avut dreptate din nou (PSD iar a minţit). Eliminarea supraaccizei a redus preţul la pompă”, a scris, miercuri, Florin Cîţu pe Facebook.

Ministrul a făcut o serie de precizări, ”pentru ca lumea să nu înceapă anul cu ştiri contradictorii”.

”După ce legea care elimina supraacciza a fost promulgată, MFP a recalculat nivelul accizei care să ţină cont de legea promulgată şi de articolele 342 şi 442 din Codul fiscal. Cele două articole actualizează acciza în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum publicat de INS”, a precizat Cîţu.

Acesta a postat şi două fotografii care arată preţurile carburanţilor la diferite pompe.

Ministerul Finanţelor a decis marţi să majoreze accizele la carburanţi, care intraseră în vigoare cu numai o zi înainte, în urma promulgării de către preşedintele Iohannis şi publicării în Monitorul Oficial a legii de eliminare a supraaccizei.

Astfel, Finanţele au decis, marţi, la ora 19, că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar şi că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic, şi au majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial, cu 117 lei/1.000 l la benzină şi cu 107 lei/1.000 l la motorină.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, miercuri, că ”este o mizerie” că în timp ce românii se pregăteau de Revelion, Ministerul Finanţelor a majorat accizele la carburanţi.

”Aceşti oameni au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului”, afirmă liderul PSD.

sursa – news.ro