lun. dec. 23rd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Organizaţia Judeţeană a Partidului Social Democrat Dâmboviţa informează opinia publică în legătură cu următoarele:

În cadrul secţiei de votare nr. 4 din satul Glod, comuna Moroeni, este acreditat ca şi observator domnul Staicu Nicolae, care este preşedintele Partidei Romilor Moroeni, neîndeplinind, deci, condiţia privind neapartenenţa politică.

Invederăm că, potrivit dispoziţiilor art.80, alin. 3 din Legea nr. 67/2004, pot fi acreditaţi ca observatori interni reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamenale care au ca unic scop apărarea drepturilor omului şi sunt legal constituite. Persoanele desemnate de aceste organizaţii nu pot fi membri ai vreunui partid politic, iar potrivit art. 128 din aceeaşi lege, persoanele desemnate ca observatori interni nu pot fi membri ai unui partid politic; acreditarea se acordă pentru toate secţiile de votare de pe raza circumscripţiei electorale judeţene sau a municipiului Bucureşti, numai la cererea organizaţiilor menţionate la art. 127, însoţită de declaraia scrisă a fiecărui observator că va respecta condiţiile de acreditare; declaraţia se dă pe proprie răspundere şi constituie act de drept public, cu toate consecinţele prevăzute de lege; condiţiile acreditării sunt cele prevăzute în art. 120 alin. 3 şi sunt menţionate în actul de acreditare.

Partidul Social Democrat a formulat SESIZARE către Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 16 Dâmboviţa. Solicităm ca, în baza competenţelor atribuite de lege, să fie luate de urgenţă măsurile necesare pentru respectarea dispoziţiilor Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale!

10.06.2012

Organizaţia PSD Dâmboviţa