mar. dec. 24th, 2024

gabriel-sandu-voinesti“Dragi prieteni primari, președinți de organizații și membrii PSD,

Am urmărit cu mare atenție acțiunile de după alegerile prezidențiale și împărtășesc categoric poziționarea colegilor mei primari Costi Ana și Ionuț Bănică, aceea că actuala conducere a organizației trebuie să plece. Imediat!
În luna decembrie a anului trecut demisionam din funcția de vicepreședinte al organizației județene PSD în semn de protest față de modul abuziv și de comportamentul jignitor al secretarului general la acea vreme, Codrin Ștefănescu, trimis să facă ordine în organizația Dâmbovița. Fără nicio jenă, într-un exces de zel rar întâlnit a făcut public afirmația : ,,Cine sunt primarii? Mă p#ș pe ei. Îi calc pe cap!!“
La acea vreme am atras atenția asupra viitorului organizației noastre și a direcției greșite spre care ne îndreptăm. Evenimentele petrecute pe parcursul anului 2019 mi-au dat dreptate, din nefericire…
La nivel județean, sub actuala conducere, ,,am câștigat” alegerile europarlamentare, cu un rezultat de 32,85% procent pe care personal îl consider rușinos pentru Organizația Dâmbovița, deoarece altădată rezultatele ce nu depășeau 51% nici nu se contabilizau.
Au urmat ambele tururi pentru alegerile prezidențiale. Iarăși am pierdut rușinos și trăiesc cu senzația că din nou ni se va spune că la Dâmbovița suntem victorioși dat fiind faptul că rezultatul nostru este peste media națională. Ne mințim singuri!
Stimați colegi, ne așteaptă cea mai importantă bătălie, alegerile locale din 2020. Dacă vom continua cu aceeași echipă de conducere și același management defectuos vom realiza că am pierdut totul.
Cu o conducere clădită pe nepotism, servilism, trădări și dezbinare, care este preocupată doar de poziționarea pe liste la următoarele alegeri parlamentare, nu vom performa niciodată.
Pentru actuala conducere Statutul nu a existat niciodată. Stabilirea ședințelor, numirile în funcții, alocările bugetare și tot ce înseamnă organizare s-a făcut numai în ședințe de taină, prin cârciumi sub pretextul că există derogări de la centru. Mă întreb dacă Centrul dictează și în ce bază (în afara Statutului) într-o organizație județeană și în ce măsură stabilește excluderea membrilor din organizațiile comunale sau sătești.
Oare de ce tot anul 2019 s-a evitat organizarea unei conferințe de alegeri statutare, conferință care a fost amânată strategic lunar sau săptămânal din motive puerile.
Pentru toate aceste greșeli electoratul ne-a taxat. Nu a câștigat Iohannis și PNL, ci am pierdut noi.
Comunicarea, atât la nivel județean cât și la nivel național a fost dezastruoasă începând cu întârzierile (cu orele) de la ședințele CEX județene și până la modul de a face campanie electorală prin postări de fotografii pe grupuri de socializare/comunicare (Whatsapp, Facebook etc).
Au lipsit cu desăvârșire întâlnirile cu cetățenii, conferințele comunale cu participarea factorilor de decizie (conducere birou județean, parlamentari, șefi deconcentrate)
De la instalarea noii conduceri adversarul nostru politic a devenit Adrian Țuțuianu. Omul cu care ieri mergeam din poartă în poartă, astăzi l-am pus la zid în toate întâlnirile noastre l-am renegat negându-i toate meritele și rezultatele obținute alături de organizație.
Ce a înțeles electoratul? Că ne batem pentru ciolan, că ne devorăm liderii autentici, că nu mai avem loc la aceeași masă și că acest partid nu mai are credibilitate.
Dragi colegi, a venit vremea să ne trezim!! Organizația PSD Dâmbovița trebuie resetată!
Solicit public asumarea totală de către coordonatori a rezultatelor obținute și a eșecului real. Fraților, am pierdut!! Ce nu ne este clar??
Solicit organizarea de urgență a unei conferințe extraordinare de alegeri, statutară, cu asumarea rezultatelor alegerilor viitoare.
Sunt membru PSD din 1998 și în toți acești 21 de ani nu am pierdut nicio bătălie electorală, cu nicio echipă din care am făcut parte. Nu am niciun interes în afară de cel al partidului și îmi doresc să fac parte dintr-o echipă a PSD cu oameni verticali, unită, puternică și câștigătoare !”, a scris Gabriel Dănuţ Sandu, primarul comunei Voineşti.